26 octombrie 2009
Uniunea Europeană finanţează promovarea potenţialului turistic al judeţului Vâlcea
În luna ianuarie 2009, Consiliul Judeţean Vâlcea a depus spre finanţare proiectul Promovarea potenţialului turistic al judeţului Vâlcea, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.3 Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică, Operaţiunea Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice şi a activităţilor de marketing specifice. Valoarea totală a proiectului este 595.000 lei, reprezentând costuri eligibile, costuri neeligibile şi TVA. Valoarea totală eligibilă este de 499.600 lei, din care 424.660 lei asistenţă nerambursabilă prin Fondul European de Dezvoltare Regională, 64.948 lei valoare nerambursabilă de la bugetul de stat şi 9.992 lei cofinanţarea eligibilă a Consiliului Judeţean. Contractul de finanţare a fost semnat în data de 29 septembrie 2009, durata de implementare fiind de 24 de luni. Prin proiect se vor realiza materiale de promovare tipărite sau pe suport electronic, un film de prezentare a judeţului, un site turistic cu baze de date referitoare la spaţiile de cazare, servicii, produse şi evenimente; de asemenea, se va participa la târguri de turism naţionale, regionale şi locale şi la alte evenimente de profil. Cu această ocazie, domnul Ion Cîlea, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a declarat că „turismul este una dintre cele mai importante activităţi care poate fi dezvoltată în judeţul Vâlcea, prin exploatarea eficientă a bogăţiilor naturale. Urmărind permanent identificarea, păstrarea şi protejarea patrimoniului turistic al judeţului, Consiliul Judeţean Vâlcea a acţionat permanent în sensul promovării judeţului Vâlcea, a identităţii sale culturale şi bogăţiilor naturale, pe fondul lipsei unei imagini pozitive a României ca destinaţie turistică”. Pentru informaţii suplimentare poate fi contactată doamna director executiv Carmen Alexandrescu, manager general al proiectului sau domnişoara consilier Anamaria Hodoroagă, responsabil promovare, la telefon 0250.732.901, fax 0250.739.772.
 >> VEZI VARIANTA JPG >>
|